19.03.2016
Publicația: Psihologia Resurselor Umane
Cuvinte cheie: factori organizaționali, corelate organizationale, caracteristicile postului de muncă, hărțuirea la locul de muncă, predictori ai hărțuirii la locul de muncă
Articol: Corelate și predictori ai fenomenului de hărțuire la locul de muncă în România
Autori: Chirilă, T. și Constantin, T.
Anul publicării: 2014
Prezentare realizată de Maria Daniela Postelnicu
Hărțuirea la locul de muncă se definește prin angajarea în acte de abuz sau de marginalizare intenționată a unui angajat de către alt angajat, cu scopul de a îi sabota performanța în sarcinile de serviciu. Aceste comportamente trebuie să se repete cel puțin o dată pe săptămână pe parcursul a cel puțin șase luni pentru a numi o situație de serviciu hărțuire. Uniunea Europeană și Organizația Internațională a Muncii au recunoscut hărțuirea la locul de muncă drept o problemă serioasă în cadrul majorității organizațiilor, cu consecințe negative asupra sănătății și a stării de bine a angajaților.
Scopul cercetării vizate a fost acela de a stabili care sunt factorii care se asociază cu apariția fenomenului de hărțuire în contextul de muncă românesc, având în vedere lipsa studiilor realizate în România pe acest subiect.
Autorii au luat în considerare o serie de
factori asociați cu apariția fenomenului de hărțuire, pe baza studiilor de
specialitate din alte țări. Aceștia sunt: ambiguitatea rolului (neclaritatea
legată de sarcinile și obiectivele postului), supraîncărcarea cu sarcini de
lucru, nivelul de control exercitat asupra modului de realizare a sarcinilor de
lucru, monitorizarea excesivă a muncii (de către un superior), climatul
comunicațional din organizație (atmosfera și stilul de comunicare de la locul
de muncă), climatul social din organizație (se referă la relațiile dintre
colegi) și climatul managerial (referitor la cum se poartă de obicei managerul
față de subordonați). Relația dintre aceste variabile și fenomenul de hărțuire a
fost testată pe 253 angajați din partea de nord-est a României. Aceștia au
primit un set de chestionare pe care le-au completat electronic. Participanții au
fost selectați doar dacă au petrecut cel puțin 6 luni în organizația la care
sunt angajați, iar dintre aceștia doar 13,04% (33) au întâlnit criteriile de clasificare
ca victime ale hărțuirii, restul de 86,96% (220) fiind doar martori ai
fenomenului.
Rezultatele studiului arată că resimțirea de
către angajați a ambiguității de rol, supraîncărcarea cu sarcini de lucru și
monitorizarea excesivă a muncii acestora se asociază cu o mai mare posibilitate
de a fi expuși la fenomenul de hărțuire (ca victimă sau ca martor). Pe lângă
acestea, lipsa controlului sau carențe în controlul asupra sarcinilor de lucru a
angajaților cresc riscul de apariție a hărțuirii. De asemenea, un climat
comunicațional, social sau managerial disfuncțional poate crea premisele
manifestării hărțuirii. Climatul organizațional prezice 25% din cazurile de hărțuire
la locul de muncă.
Rezultatele studiului sunt congruente cu
concluziile din literatura de specialitate străină, ceea ce indică faptul că nu
există diferențe majore între țările est-europene și cele vest-europene în ceea
ce privește factorii care se asociază sau prezic manifestarea fenomenului de hărțuire
la locul de muncă. Implicațiile practice ale studiului au ecou în domeniul HR,
unde înțelegerea legăturii dintre hărțuire și alte variabile organizaționale poate
încuraja intervenții fundamentate empiric pentru prevenția și/sau ameliorarea
problemei hărțuirii la locul de muncă.
Ultimele articole
-
Efectul Flynn in Romania - Schimbari de-a lungul timpului si intre generatii in performanta cognitiva
Studiul de fata investigheaza in ce masura exista o crestere a performantelor cognitive in mod constant in populatia din Romania, luand in calcul specificul individual si generational de-a lungul timpului.Mai mult -
Legatura dintre afisarea de emotii diferite fata de cele resimtite cu adevarat la locul de munca si sanatatea angajatilor
In studiul de fata se scot in evidenta problemele asociate disonantei emotionale resimtite la locul de munca si factorii de risc pentru accentuarea disonantei in contextul angajatilor, in servicii de asistenta (ex. operatori call-center, agenti, etc.).Mai mult -
Control perceput si emotiile academice prezic succesul studentilor - efecte asupra intentiei de abandon si realizare academica
Studiul de fata investigheaza un fenomen actual - esecul academic. Mai specific, examineaza cum controlul academic perceput şi emotiile academice prezic succesul studentilor, conceptualizat fie ca intentie de abandon scazuta, fie ca realizare academica inalta.Mai mult